de Raluca Dinescu (centura albastra BJJ)

Se spune că istoria este nepăsătoare faţă de cei care acceptă locul doi.

Sursa foto: sacbee.com

“Victoria nu este totul, este singurul lucru” şi “Învingătorul ia totul”, sunt numai două dintre cítatele în care mulţi dintre cei competitivi cred cu tărie. Învingătorii sunt sărbătoriţi iar pierzătorii nu contează.

În cazul copiilor, temerea cea mai mare este strict legată de reacţia părinţilor. – O să mă mai iubeşti dacă pierd?

Astfel de afirmaţii dure, demne de deznodământul unui război pierd esenţa sportului. Învingătorii nu sunt creaţi într-un laborator, ei sunt rezultator multor variabile dintre care cele mai multe rămân neobservate de către spectator.

În ceea ce priveşte artele marţiale, înfrângerea nu este o alegere conştientă. Nimeni un intră în cuşcă sau ring cu intenţia de a pierde, deşi asta este uneori o consecinţă inevitabilă.

Am auzit de multe ori că trebuie să învăţăm să pierdem. Doctorul Michael Gervais – directorul Centrului de Psihologie şi Înaltă Performanţă – DISC Sports and Spine Center confirmă zicala. El susţine că Durerea este necesară pentru a creşte apetitul şi a ne determina să trecem la acţiune.
Adesea, pierderea este dureroasă şi din acest motiv poate ajuta la intensificarea intensităţii și a curbei de învățare.

În contextul sporturilor de luptă, asocierea durerii cu înfrângerea capătă o altă dimensiune. Este un lucru absolut personal în a pierde o luptă în faţa spectatorilor.

Ted Butryn, profesor de Sociologia şi Psihologia Sportului la Universitatea San Jose din SUA, afirmă pentru Fight Magazine că  dinámica unei lupte este universal înţeleasă: Dacă eşti fotbalist, antrenorul poate observa o greşeală, în timp ce spectatorii o vor observa numai dacă fotbalistul a dat-o în bară. Dar când eşti în cuşcă, eşti dezgolit. Toată lumea ştie că ai luat bătaie. Este evident chiar şi pentru cei care nu ştiu nimic despre sport.

Nu se poate compara psihologia unei victorii şi a unei înfrângeri într-un sport de luptă cu înfrângerea în orice alt sport. Pierderea unui meci de tenis la nivel înalt este cu siguranţă dureros dar preţul fizic şi emoţional pe care îl cere păleşte în comparaţie cu cel plătit de luptători.

Dr. Gervais susţine afirmaţiile, argumentând: Este un test al mâinilor şi capului unui om, iar asta este tot ce a rămas, într-un mediu în care cei mai mulţi caută să scape. Aceşti gladiatori moderni sunt capabili să stea în picioare într-un mediu din care toţi ceilalţi fug. Din acest motiv, intimitatea expunerii – de care cei mai mulţi se tem – şi anume riscul de a te face de râs în public şi de a te vătăma – îi face să ducă competiţia la un nivel mai profund.

Cea mai mare frică este că nu vom fi destul de buni – continuă Dr. Gervais. Este teama de a te face de râs, iar în sporturile de luptă, intervine şi teama în faţa unui pericol real. Un luptător trebuie să accepte tóate eleméntele şi să se concentreze pe cele pe care le poate controla – o minte clară şi mişcare liberă.

Teama este parte dintr-un process psihologic care include şi justificările înfrângerii după meci. Auzim mereu luptători care susşin că sunt în cea mai bună formă înaintea unui meci iar dacă lucrurile nu ies conform planului, spun opusul după ce lupta a avut loc.

Este un proces de auto-înşelare prin care trec mulţi sportivi care încearcă să justifice înfrângerile făcând referiré la handicapuri imaginare. Acest proces de auto-înşelare un este neapărat unul conştient, ci un mecanism de apărare.

Unii atleţi au o stimă de sine foarte fragilă, încrederea lor în sine este foarte fragilă şi au tendinţa de a da vina pe factori externi – spune dr. Gervais. Strategia de a acuza variabile externe pentru înfrângere are o funţie particular şi când este folosită corect, poate să salveze stima de sine.

În aceste cazuri, se poate pune întrebarea pertinentă – cum putem să învăţăm din greşeli pe care nu le recunoaştem şi nu le asumăm? Avem tendinţa să compartamentăm pentru a ne proteja de opiniile în conflict. Este obişnuit ca oamenii să aibă convingeri contradictorii confortabile.

Atâta timp cât invocarea variabilelor externe nu umbreşte abilitatea de a analiza obiectiv cele petrecute, de a înţelege punctele tari şi slăbiciunile, este în regulă – afirmă dr Gervais. Din păcate, de cele mai multe ori, invocarea factorilor externi afectează obiectivitatea iar în final, ceea ce vrem este să fim obiectivi. Dacă suntem obiectivi, vom putea să alcătuim un plan de dezvoltare.

De multe ori, identitatea unui luptător este strând legată de rezulatul din cuşcă. Prin urmare, teama de a pierde poate să înăbușe performanța dar poate să şi ajute. Machiajul psihologic al individului dictează modul în care răspunde la această presiune

Dacă ne defineşte rezultatul, miza este foarte mare. 100% din indentitatea noastră este în joc iar ăsta este un risc foarte mare. Cei mai mulţi psihologi sportivi sunt de părere că este o greşeală să ne concentrăm pera mult pe rezultat. Concentrarea ar trebui să fie pe eleméntele pe care le putem controla hai să luăm informaţiile primite fie în urma unei victorii, fie a unei înfrângeri pentru a învăţa şi a excela. Aşa ajungem la măiestrie

Leave a comment