A.C.S. AGON organizează al 4-lea seminar de Bjj Gi și No Gi în București, susținut de Xande Ribeiro, unul dintre cei mai titrați sportivi din lume în domeniu BJJ-ului, totodată considerat și unul dintre cei mai buni antrenori din domeniu.

Este considerat de către BJJHEROES.COM cel mai mare luptător de BJJ din toate timpurile la categoria grea, acumulând de-a lungul carierei 116 victorii.
BJJF oferindu-i anul trecut titlul de “Hall of Fame”.

Cu o activitate destul de intensă în competițiile de prestigiu din toată lumea, Xande reușeste anul acesta să cucerească pentru a 7-a oara titlul de Campion Mondial.

Este unul din cei 6 luptători de BJJ care au reușit să câștige 2 titluri mondiale la categoria OPEN și de 2 ori campion ADCC.

Născut și crescut în inima Amazonului, în Manaus, Brazilia, Xande intră în posesia centurii negre în 2001, înmânată de către fratele său mai mare, o altă legendă a BJJ-ului mondial, Saulo Ribeiro.
Un an mai târziu, frații Xande și Saulo s-au mutat la Toledo, Ohio, unde au format Asociația Ribeiro Jiu Jitsu.

În 2007 s-au mutat în San Diego, California, unde, împreună cu fratele său, a fondat Universitatea de Jiu-Jitsu. Astăzi, el își petrece timpul cu familia sa și fiica în San Diego și călătorește în întreaga lume pentru seminarii și workshop-uri de BJJ.

Prima vizită în România a fost în anul 2011, iar din 2012 Clubul AGON, gazda seminarului, devine primul club din europa supervizat direct de către Xande Ribeiro.

Seminarul de BJJ cu Gi va avea loc miercuri, 25 noiembrie,  între orele 18:30 – 20:30 iar seminarul de BJJ No Gi va avea loc joi, 26 noiembrie, între orele 18:30 – 20:30.

Mai multe detalii despre seminar:

Telefon: 0724204245

E-mail: agonbjj@gmail.com.

Facebook: https://www.facebook.com/events/555188061302255/

 

 

Seminar BJJ Xande Ribeiro