X

Durerea de degete in Grappling – cauze şi soluţii

 

 

 

Durerea de degete este una dintre provocările cele mai des întâlnite în Grappling, mai ales in zona de gi (BJJ sau Judo). Mai devreme sau mai târziu, cei care se antrenează cu kimono îşi vor strica degetele. Cele mai comune cauze şi soluţii sunt:

 

  1. Sursa foto: primategrapplingtape.com

    Garda – în special Spider Guard / Lasso Guard vor cauza o uzură foarte mare a degetelor. Degetele groase vor întârzia uzura mare însă singura soluţie împotriva acesteia ar fi să schimbăm stilul de gardă sau să nu o lucrăm zilnic.

  2. Ţinerea prizelor cu orice preţ – mai ales la antrenament, este recomandat să cedăm prizele. Dacă tehnica noastră a dat greş, putem renunţa la prize şi relua poziţia. Cele mai multe dintre prize pot fi rupte, este numai o chestiune de timp şi forţă. Dacă lucrăm mereu la intensitate maximă, degetele vor avea de suferit în scurt timp.
  3. Prize no gi – când ne dor degetele, trebuie să le dăm o pauză. Avem alternative de antrenament şi anume prizele no gi. Cele mai multe dintre prizele lúcrate cu gi sunt adaptate pentru no gi.
  4. Nutriţia – corpul nostru are nevoie de resurse pentru a se vindeca. Muşchii au nevoie de proteine şi carbohidraţi şi oasele de calciu. Nişte suplimente de multi vitamine şi calciu ar fi binevenite.
  5. Bandajarea degetelor –protejează degetele iar acest obicei este cu siguranţă unul sănătos şi la îndemâna oricui. Leagă două degete unul de altul pentru a evita forţarea unuia dintre ele.
  6. Dacă te-ai accidentat, odihneşte-te şi consultă un medic – ca orice altă accidentare, durerea de degete un trebuie ignorată. Există cazuri în care degetele pot suferi accidentări severe cares ă necesite îngrijire şi recuperare. Dacă nu este cazul, o soluţie la îndemână este gheaţa şi repaosul.
Categories: Articole
admin:
X

Headline

Privacy Settings