Coordonatorul antrenamentelelor de BJJ: Octav Anechitei la antrenamentul cu copiii.  

Afiliere Internațională

Echipa instructorilor de Brazilian Jiu-Jitsu a Clubului Sportiv AGON  este una dintre cele mai legitime din România, fiind singurii instructori acreditați de Ri

beiro Jiu-Jitsu Academy și Jiu-Jitsu University.

Încă din 2011, superviser-ul direct fiind Alexandre “XANDE” Ribeiro, considerat de către BJJHeroes.com  cel mai titrat luptător de BJJ din toate timpurile.

7 titluri de Campion Mondial IBJJF Gi

2 titluri de Campion Mondial IBJJF NoGI

2 titluri de Campion Mondial ADCC

6 titluri de Campion Pan America

1 titlu de Mondial UAE World Cup Gi

1 titlude Campion Mondial UAE World Cup NoGi

MMA record (2-0)



Fear is something we may or may not have. The things that could make me afraid, I take precautions not to feel. If you send me into a lion’s cage, I will not enter.

Helio Gracie

Istoric BJJ

Brazilian Jiu-Jitsu, folosit cu denumirea de BJJ se bazează pe ducerea luptei la sol şi folosirea tehnicilor articulare şi/sau a strangulărilor pentru a finaliza lupta. Ideea de bază este aceea că atributele fizice precum greutatea, forţa explozivă, alonja etc. pot fi mult mai uşor negate în lupta la sol. Deşi Jiu Jitsu Brazilian se aseamănă cu Judo, date fiind originile acestor sporturi, în Judo antrenamentul îl forţează pe practicant să se axeze pe proiectări, în timp ce regulamentul din BJJ îl îndreaptă pe practicant spre lupta la sol.

Jiu-Jitsu Brazilian sau BJJ a apărut la începutul secolului XX, când Mitsuyo Maeda, un luptător japonez de Kano Jiu Jitsu (Judo-ul timpuriu), a părăsit Japonia pentru a populariza această artă marţială. El a imigrat în Brazilia în anul 1914, unde a fost ajutat să se stabilească de influentul om de afaceri brazilian Gastão Gracie. în schimbul ajutorului primit, japonezul a început să predea Jiu Jitsu lui Carlos, fiul lui Gastão. Acesta, la rândul său i-a învăţat şi pe fraţii săi arta japoneză de jiu jitsu. Printre aceştia, Hélio, care era cel mai puţin înzestrat din punct de vedere fizic, a început să adapteze constituţiei sale tehnicile învăţate, folosind mai mult conceptul pârghiilor decât forţa propriu-zisă, iar controlul în locul vitezei de execuţie.

Împreună cu fraţii săi, Hélio a continuat să modifice tehnicile şi, pentru a dovedi eficienţa acestora, a disputat lupte fără reguli împotriva practicanţilor de alte stiluri. Acesta a participat în 1993 la prima competiţie cu reguli reduse din SUA: Ultimate Fighting Championship (UFC). La doar 80kg şi 1,82m, Royce Gracie, fiul lui Hélio, a reuşit să devină campion UFC de 3 ori folosind tehnici de BJJ şi a modificat radical percepţia publicului despre artele marţiale, învingând adversari mai puternici ca el, luptători de kickbox, karate, lupte libere, kung fu etc.

Astăzi, majoritatea luptătorilor de MMA încorporează în antrenament BJJ-ul. Jiu Jitsu Brazilian a început să fie practicat în mod organizat în România începând cu luna decembrie a anului 2004, atunci când Tudor Mihăiţă a pus bazele clubului Absoluto, în Bucureşti. La scurt timp au fost organizate primele seminarii cu practicanţi români de BJJ, din afara ţării, precum John Pop şi fraţii Vali şi Marius Doczi.

Începând cu anul 2006, în România a luat fiinţă Organizaţia Română de Jiu Jitsu Brazilian (ORBJJ), condusă de Robert Mund şi afiliată la organizaţia Behring Jiu Jitsu. În România au fost organizate mai multe competiţii de Jiu Jitsu Brazilian, iar la Cupa României la BJJ, ediţia 2007, au participat peste 50 de practicanţi din diferite stiluri de arte marţiale, precum judo, jujutsu, kempo, sambo, lupte libere, lupte greco-romane etc.

Printre personalităţile artelor marţiale sau sporturilor de contact româneşti se află practicanţi ai Jiu Jitsu Brazilian: Ionuţ Atodiresei,  Anatolie „Tolea” Ciumac, Ştefan Dediu,  Eugen Preda, Ciprian Sora, etc. În momentul de faţă, numărul cluburilor de BJJ din ţară este din ce în ce mai ridicat, printre acestea numărându-se: AGON (Bucureşti),Rio Grappling (Bucuresti),  Bittan (Braşov), Doshin (Rm. Vâlcea), Evolution Gym (Rm. Vâlcea), Guerilla, Titans (Timişoara), Daos (Bucureşti, Braila, Bistrita,  Bârlad și Mangalia), Absoluto (Bucureşti, Brăila, Iaşi şi Constanţa).

În 2014 ia naștere Asociatia PRO BJJ, o entitate non-profit constituită în scopul dezvoltării acestui sport în România.

Personalitătile cele mai cunoscute din sfera BJJ-ului care au vizitat România sunt: Xande Ribeiro, Bernardo Faria, Royce Gracie, Flavio Behring, etc.

Leave a comment